Fostul ministru al Administrației și Internelor, Ioan Rus a declarat că decizia de a-și da demisia din poziția de titular al acestui portofoliu a fost „cea mai potrivită” și este o expresie a convingerii sale că „în politică bărbații au calea lor”. Fostul ministru a subliniat că și criticile pe care i le-a adus, marți, într-un talk-show de televiziune, președintele interimar Crin Antonescu i-au confirmat că decizia sa a fost „potrivită”.
„Intervenția publică a domnului Crin Antonescu din seara zile de 7 august îmi întărește convingerea că decizia mea a fost cea mai potrivită. Am luat-o când am înțeles că nu pot să fac ceea ce atât Traian Băsescu, cât și Crin Antonescu așteptau de la mine. Unul să măresc listele electorale, altul să le micșorez. Este războiul lor. Eu am venit la minister pentru a face treabă și am făcut, organizând din scurt alegeri și referendum fără incidente”, a declarat, pentru Mediafax, fostul ministru al Administrației și Internelor.
Ioan Rus a mai spus că se întoarce la Cluj-Napoca cu „un gust amar”, dar că rămâne consecvent în convingerea că „în politică bărbații au calea lor”.
„Plec acasă cu un gust amar, dar cu aceeași convingere: în politică bărbații au calea lor”, a mai declarat, pentru Mediafax, fostul ministru al Administrației și Internelor.
Citește și Crin Antonescu acuză: Ioan Rus a mințit, este un om extrem de mincinos. Are ceva de ascuns
Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că fostul ministru de Interne Ioan Rus a „mințit” atunci când a invocat presiuni din partea sa, menționând că l-ar putea da în judecată pentru calomnie, însă are „altă treabă acum”.
„Știu următorul lucru, că fostul ministru de Interne a procedat incorect, că fostul ministru de Interne a mințit. Deci în momentul în care a ieșit și și-a dat demisia ieri (luni, n.r.), și-a dat demisia pentru că nu a fost demis, dar nu e treaba mea. În momentul în care a vorbit în public despre presiuni pe care le-aș fi făcut eu asupra domniei sale sau asupra MAI sau asupra oricui altcuiva, punându-mă pe același nivel cu Traian Băsescu, care îl amenințase cu pușcăria, precizându-i și durata în public, eu știu că în acel moment ministrul de Interne minte, că ministrul de Interne are de ascuns ceva, și e foarte bine că ministrul de Interne a plecat. Dacă a plecat, sper că a plecat…”, a declarat Antonescu, la Antena3.
El a subliniat că nu a făcut presiuni la adresa lui Rus.
„Eu am respins o acuzație aberantă, o calomnie, de fapt, a domnului Rus, l-aș putea da și în judecată, dar am altă treabă acum, privitoare la vreo presiune de vreun fel pe care eu aș fi făcut-o domniei sale”, a susținut președintele interimar.
Antonescu a mai precizat că „este o minciună sfruntată care se integrează perfect, cu voia sau fără voia lui Ioan Rus, în tot atacul propagandistic al lui Traian Băsescu” ideea că el ar fi exercitat presiuni asupra MAI.
Ioan Rus a anunțat, luni, că și-a înaintat demisia de onoare din funcția de ministru al Administrației și Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu și continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.
Citește și Antonescu ATACĂ DUR guvernul Ponta: A dat senzația unei timidități, ezitări și confuzii. Ponta pare amenințat și intimidat
Citește și Rus și Dobre SUSPECTAȚI DE BLAT cu PDL. Oprișan: Rus și Dobre ar fi trebuit să fie mai atenți la prieteniile cu Blaga
Citește și Ion Iliescu, pentru Gândul: „M-a mirat că Ponta l-a pus ministru pe Rus și i-am spus-o și lui”
Citește și Ioan Rus: „Nu pot accepta ca Ministerul Administrației și Internelor să fie părtaș la ceva ce nu înseamnă lege și respectarea legii în România”